Data: 20 nov.. 2018, Ora publicării:13:37

Avertizare de vreme severă până miercuri dimineață! Ninsori și viscol în mai multe județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie e emis, marți, o informare de vreme rea care valabilă până miercuri, la ora 10.00.

Se vor semnala precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie, mixte la munte și predominant ninsori în Moldova.

Pe arii restrânse se va semnala polei, la început în Oltenia, apoi și în celelalte regiuni. Temporar vântul va avea unele intensificări în jumătatea de sud a țării și în zonele montante, cu viteze mai mari în sudul Banatului, unde la rafală se vor depăși 70…75 km/h.

În Capitală, începând de marţi dimineaţă şi până miercuri la aceeaşi oră, vremea nu se va schimba şi va fi în continuare închisă şi rece. Temporar, din a doua parte a zilei va ploua, posibil moderat cantitativ noaptea şi vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a intervalului, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de două grade, în timp ce minima va oscila între -1 şi zero grade Celsius.

Totodată, din 21 noiembrie, ora 8:00, şi până pe 22 noiembrie, ora 8:00, vremea va fi închisă şi deosebit de rece. Ziua, temporar va ploua, iar seara şi noaptea vor fi precipitaţii, la început sub formă de lapoviţă, când vor fi condiţii de polei, apoi doar ninsoare.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura maximă va fi de cel mult 1 – 2 grade Celsius, iar pe timpul nopţii valorile termice se vor încadra între -2 şi -1 grad.

Sursa: vip24.ro
Data publicării: 20 nov.. 2018, Ultima actualizare: 20 nov.. 2018 13:37
Scris de , în Știri
Citeşte mai multe despre:
Comentarii