Data: 06 Dec. 2017, Ora publicării:16:41

După ce s-a spus că are CANCER, Dan Ciotoi a făcut anunțul: “Am evitat…”

Dan Ciotoi, liderul trupei Generic, trece prin momente foarte grele, după ce a a fost diagnosticat cu cancer. Cântărețul, ajuns la vârsta de 61 de ani, are o tumoare la glanda parotidă, glandă poziţionată sub lobul urechii, pe maxilarul inferior.

Ciotoi va fi operat la începutul lunii ianuarie, după spusele sale. Deși este bolnav, cântărețul nu s-a lăsat de spectacole.

„A fost un concert programat cu mult timp înainte. De altfel, eu nu am anulat niciun concert de-al meu, aşa cum s-a scris în presă. Am cântări toată luna şi voi cânta şi de Crăciun şi de Revelion.

Am evitat perioada de 8-9 ianuarie, când sunt programat la operaţie. Cancer am, dar nu ştiu cât de grav este. Tumoare care mi-a fost depistată nu ştiu dacă este malignă sau beningă.

O să aflu la operaţie, când se vor lua probe pentru biopsie. Până atunci cânt, că nu am altceva de făcut. Şi dacă stau şi îmi fac griji tot nu pot rezolva nimic”, a declarat Dan Ciotoi, pentru wowbiz.ro.

Te-ar putea interesa și: Scandal mare! Roxana Dobre, iubita lui Salam, pusă la zid

Puiu Gheorghiu impresarul lui Florin Salam, şi iubita manelistului, Roxana Dobre, sunt în plin conflict. Acesta a atacat-o dur şi i-a transmis că vacanţele de care s-a bucurat au fost plătiti din banii făcuţi la nunţi.

”Dacă vă aduceţi aminte, eu am specificat mereu că nu sunt impresarul lui Florin Salam, nici managerul. Eu sunt prietenul lui Florin Stoian.

Ceea ce am făcut şi fac este din acest punct de vedere. Dacă aş fi fost cu adevărat un manager sau impresar aş fi dat cu el de pământ. Eu am avut grijă de el dintr-un anumit punct de vedere.

Roxana a avut dreptate, el nu a avut impresar. Da, Roxana m-a sunat. A existat un incident pe data de 15 august, în urma acelui incident…

Am fost undeva la o familie, unde Florin trebuia să cânte, la o nuntă, ne-am dus cu inima deschisă, singura problemă care a fost, a fost că în momentul în care am ajuns am constatat că ei nu ştiau că Florin nu vine.

Eu le-am zis că nu vine. Nu vreţi să ştiţi ce înseamnă să fii la o nuntă şi să le spui că nu vine Florin Salam. Florin este foarte iubit. A fost nişte oameni civilizaţi.

Trebuie să îi aduc aminte doameni Roxana Dobre, eu nu am nimic cu ea, să nu uite că din această lume mizerabilă a făcut excursiile la Dubai şi peste tot. Eu ţin la Roxana.

Am fost mereu de acord cu Florin în această relaţie. El nu s-a detaşat de mine până la acest moment. Eu i-am dat un sms în urma acestui incident, i-am explicat situaţia în sine, iar ea a doua zi m-a sunat foarte intrigată.

Eu de mai multe ori am fost cu Roxana să dăm banii înapoi. Eu l-am reprezentat pe el cu acordul lui. De trei săptămâni nu dau de el. El chiar are probleme cu corzile în momentul acesta”, a declarat Puiu Gheorghiu, conform cancan.ro.

Sursa: vip24.ro
Data publicării: 06 Dec. 2017, Ultima actualizare: 06 Dec. 2017 16:41
Scris de , în News
Citeşte mai multe despre: , ,
Comentarii